marți, 17 mai 2011



Mă enervezi pentru că nici măcar nu ştiu cum sa încep. Nu te mai suport pentru ca nu eşti cum îmi doresc să fii, ai gesturi urâte, nu-mi place cum vorbeşti sau cum te comporţi . Mereu am impresia că nu mă asculţi şi că nu mă bagi în seamă . Când am nevoie de tine nu eşti,iar când vreau să fiu singură mă sufoci. Mă dezamăgeşti tot mai mult în fiecare zi. Aş vrea să îţi spun atât de multe dar nu te simt în stare să înţelegi sentimentele mele; tu de fapt nu m-ai înţeles niciodată şi nu mă aştept să mă înţelegi acum. Aş vrea uneori să te las în voia sorţii ,dar ştiu că fără mine nu poţi,aşa cum nici eu poate nu aş putea. Oricum e doar un joc de cuvinte din care tu nu poţi să înţelegi decât faptul că te dispreţuiesc cu toată fiinţa mea şi mi-aş fi dorit să nu te cunosc,sa mă laşi în indiferenţa mea; să nu fi plâns cu tine sau să îţi povestesc tot ce simt. Şi atunci ? Atunci lăsăm timpul pur şi simplu să treacă pentru a vindeca tot.. sau nu. Cui îi mai pasă ? Ţie? Sau mie? Aş vrea să mai cred în acel devotament care ne-a legat într-un timp atât de profund. Atât de profund încât cred că la un moment dat m-am înecat cu fiinţa ta,simţeam că te ştiu dintotdeauna. Dar m-am înşelat. În fiecare zi cunosc un alt „TU” . Niciodata nu o să îţi vorbesc despre aceste sentimente aruncate într-un Word nenorocit , Aşa încât să nu îmi ceri mie explicaţii , să nu mă întrebi, să nu vorbeşti, să nu spui nimic ! Şi totuşi însemni atât de mult..